Castel medieval francez in Transylvania

» Resedinta de vara a baronului Istvan Ugron, castelul de la Zau de Campie, construit dupa modelul castelelor medievale franceze, sta ascunsa de aproape 100 de ani in padurea Barsana si povesteste tuturor despre iubirea care a zdrobit sufletul stapanului sau.

Cum mergi dinspre Ludus spre Sarmasu, inainte sa intri in comuna Zau de Campie cu multi kilometri, poti vedea itindu-se printre copaci, de undeva, de pe un varf de deal, pe dreapta, turnul unui castel. E parca rupt dintr-o poveste de demult, iar apropierea de el te face sa visezi la vremuri demult apuse. Ajuns in sat, doar drumul de acces spre castel te face sa te trezesti la realitate pentru ca asfaltul vechi, mancat de inghet si dezghet, a ajuns in unele locuri sa fie napadit de pamant, in gropi care dau batai de cap pana si masinilor de teren. Totusi, ajuns in poarta castelului iti spui ca a meritat efortul, insa imediat te intristezi din nou la gandul ca ai putea fi printre ultimii vizitatori. Asta pentru ca, in ciuda faptului ca e locuit de 70 de suflete, copii orfani adapostiti aici, castelul de la Zau de Campie, construit intre 1909 si 1911, la comanda baronului Istvan Ugron, urmand arhitectura castelelor medievale franceze, este atacat astazi de nepasare. Zidurile exterioare arata mai rau ca oricand, iar unul din balcoane iti lasa impresia ca mai are un pic si sta sa cada, ducand cu el intreaga istorie a unui castel rasarit in padurea Barsana din dragostea lui Ugron fata de natura, dar mai ales din dorinta baronului, care a fost si ministru de Externe si ambasador al Austro-Ungariei, de a cuceri inima uneia dintre fiicele tarului Nicolae al II-lea al Rusiei. Castel-calendar si drum placat cu aur Legenda spune ca baronul Ugron a vrut sa aiba la Zau o resedinta de vara, care sa fie cu totul si cu totul deosebita, drept pentru care a cerut ca in padurea Barsana, unde cu mana lui a plantat si ingrijit zeci de copaci adusi anume din tarile pe care le-a strabatut, sa fie ridicat un castel fara seaman in regiune. Asa s-a nascut castelul care urmeaza indeaproape calendarul daca e sa ne luam dupa cele 365 de ferestre cat zilele anului, cele 4 turnuri cat anotimpurile, cele 52 de camere cat saptamanile, cele 7 terase cat zilele saptamanii si cele 12 holuri cat lunile anului. O data cu preluarea lui de comunisti, castelul a fost modificat pe alocuri pentru a raspunde nevoilor noului regim si asta pentru ca, in timp, castelul "Ugron" a fost folosit inclusiv ca baza de depozitare pentru produse agricole, iar apoi drept casa de copii.

Chiar si astazi castelul de la Zau de Campie adaposteste 70 de suflete orfane sau abandonate. Revenind insa la legenda care s-a tesut in jurul cladirii si al vietii baronului, desi localnicii spun ca e mai mult realitate decat poveste, simti si astazi zbuciumul unui suflet chinuit de dragoste si durere. si asta pentru ca Istvan Ugron, indragostit de una dintre fiicele tarului Nicolae al II-lea al Rusiei, unde a fost ambasador, a incercat sa o convinga pe aceasta sa se casatoreasca cu el, oferindu-i in dar castelul de la Zau proaspat construit. Tanara ar fi cerut, spun oamenii locului, ca drumul intreg care duce spre palat sa fie acoperit cu bani de aur, iar baronul a poruncit sa i se faca si acest hatar. Dar, odata lucrarile incepute, printesa i-a cerut baronului sa puna banii de aur in cant astfel ca nimeni sa nu poata calca pe capul imparatului, Istvan Ugron neputand atunci sa satisfaca aceasta dorinta a alesei inimii lui, in ciuda faptului ca detinea averi imense, chiar si daca am lua in calcul doar proprietatile detinute in zona. Timpul a rezolvat insa problema lui Istvan Ugron, insa intr-o maniera care i-a zdrobit acestuia sufletul si l-a determinat sa se retraga definitiv din viata publica. Asta dupa ce bolsevicii care au preluat puterea si au ucis intreaga familie a tarului, inclusiv pe iubita lui Ugron. Baronul si-a inecat de atunci amarul in padurea Barsana, unde venea rar, mai ales vara, pentru a ingriji copacii de aici. In 1945, la 28 de ani de la moartea alesei lui, nu departe de Zau de Campie, Istvan Ugron murea si el, ducand pe lumea cealalta durerea neimplinirii.