Rudăria

La Rudăria se află una dintre cele mai mari colecţii de mori de apă din lume.

Comuna Eftimie Murgu pare a fi uitată de lume. Însă, la doar câţiva kilometri de Bozovici, fosta localitate Rudăria, vestită prin morile de apă, ar trebui să fie cunoscută în întreaga Europă. În Rudăria s-a născut şi a copilărit Eftimie Murgu. La un secol de la moartea marelui revoluţionar de la 1848, numele localităţii a fost schimbat în Eftimie Murgu. Rămasă în anonimat, Rudăria de odinioară, cu morile ei, cu legende şi întâmplări care adesea trec pragul legendelor rămâne un mic colţ de rai din Banat.

Rudăria de pe râul de fier


Istoricii spun că Rudăria a fost ates­tată documentar în 1470, deşi în zonă, au fost găsite rămăşiţe de ceramică ale„curentului” Coţo­feni, din preistoriei. Localitatea este aşezată pe pârâul Rudărica, un afluent al Nerei. Numele vine de la apa care o traversează şi care în traducere slavă însemnă „râul de fier”, denumire primită probabil de la zăcămintele din munţii din împrejurimi. Albia Rudăricii este presărată cu un şirag de mori de apă, de la Moara de la Tunel şi până la Moara din Ţarină. Morile de apă au fost folosite încă de pe vremea dacilor, dar şi mai apoi, în perioada romană şi în Evul Mediu. Pe Valea Rudăriei, în anul 1772 au existat opt mori, iar din 1874 până în 1910 au existat 51 de mori. Inundaţiile din acea primăvară au luat 28 dintre ele. Localnicii le-au refăcut pe unele, iar pe altele le-au abandonat. Ei au exploatat avantajele terenului, au corectat cursul apei şi au construit canale pe care au direcţionat apa către roţile morilor.

Astfel, morile au funcţionat şi vara, când cursul Rudăricii a fost scăzut. Toate morile au fost protejate de câte o stâncă masivă şi sunt funcţionale. La una, pentru a redirecţiona apa, oamenii au săpat cu dalta şi ciocanul un tunel prin munte, înalt de doi metri, lat de un metru şi jumătate şi lung de aproape 30 de metri. La început, roţile morilor au fost din lemn, apoi, în anii 1980, din metal. Practic, acestea sunt acţionate de forţa apei. Lagărul care susţine mişcarea de rotaţie este din cremene albă şi se pare că este cea mai sigură soluţie, pentru că aici nu pot rezista rulmenţii. În morile de la Rudăria, oamenii au obţinut o făină cu un gust deosebit. Localnicii spun că ei ştiu secretul şi că acesta ar consta în faptul că bobul este măcinat de pietre cu o viteză mică, faţă de viteza morilor acţionate electric. În 24 de ore, o moară a măcinat o cantitate de 130 de kilograme de făină.

Morile conservate cu fonduri europene

La început, o moară era deţinută de mai multe familii. Fiecare a avut dreptul să folosească moara un timp stabilit pe baza unor înţelegeri verbale. Morile poartă numele constructorului, numele locului unde sunt amplasate sau numele unei „familii-şef”. Astfel morile se numesc Moara cu Tunel, Roşoanea, Viloanea, Trăiloanea, Îndărătnica dintre Ruari şi Îndărătnica de la perete, Firizoanea, Popascu, Humbroanea, Maxinoanea, Moara din Ţarină, Podu Ilochii etc. La moara Îndărătnica, roata merge în sens invers acelor de ceasornic. Dar moara nu a fost folosită doar pentru măcinatul făinii. Aici au venit oamenii din Rudăria şi au discutat toate problemele comunităţii, au pus la cale căsătorii. În această localitate s-a născut în data de 28 decembrie 1805, marele luptător paşoptist bănăţean, Eftimie Murgu. Prin Decretul 149/1970, emis de Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România, la comemorarea de un secol de la trecerea în nefiinţă a marelui revoluţionar, numele localităţii a fost schimbat din Rudăria în Eftimie Murgu.

A venit Revoluţia din 1989 şi morile de la Rudăria au fost lăsate în paragină. Acum mai sunt doar 22, dintre care 13 în comună şi nouă, în apropiere. Ele au fost introduse în patrimoniul naţional şi se află sub atenta supraveghere a Muzeului „Astra” din Sibiu. Specialiştii de la Sibiu au reuşit printr-o finanţare europeană să recondiţioneze morile, cel mai mare complex mulinologic din sud-estul Europei.

Legendele de la Rudăria

De-a lungul timpurilor au circulat diverse legende legate de aceste locuri minunate. Legenda Svinecei se spune că demult, la moara Roşoanea, în noaptea de Sânzâiene măcina o fată foarte frumoasă. Dar, în noaptea aceea printre oameni coborâră duhurile bune, dar şi cele rele. Un moş, transformat în vârcolac, din cauza unei monede blestemate, a văzut-o şi nerezistând ispitei a necinstit-o şi apoi a ucis-o. În acel timp, pe vale cobora zâna cea bună care l-a transformat pe moş în lup şi blestemându-l i-a zis: „Să nu poţi deveni om până nu sapi cu ghearele şi cu dinţii pe sub stânca pe care stai, un tunel la capătul căruia să construieşti o moară la care tu să nu ai rând niciodată”. Pe partea aceea a râului a rămas locul pietros. Părinţii, în căutarea fetei, au pierit şi ei îngheţaţi pe stâncile Rudăriei, iar primăvara, în locul în care au urcat cei doi au apărut stâncile Adam şi Eva”, spun localnicii. De jos, din drum, se văd două siluete stinghere lipite pe zare