Faceți căutări pe acest blog

marți, 21 februarie 2012

Histria


Histria a fost timp de multe secole una dintre cele mai importante colonii gre­ceşti. Nobilii de aici ns-au numărat printre cei mai avuţi oameni ai lumii cunoscute. „Prea strălucita cetate a Miletului", Histria a fost timp de mai multe veacuri una dintre cele mai mari colonii ale Greciei antice. Dezvoltarea economică de mare amploare s-a datorat portului istrian, locul în care se desfăşurau activităţi comerciale fără precedent în universul Pontului Stâng. Multe veacuri mai târziu, în perioada romano-bizantină, Histria a decăzut, iar undeva în veacul al şaptelea a şi fost abandonată definitiv. Oraşul nu mai beneficia de sprijinul unui imperiu puternic, era permanent atacat de străini şi nu mai avea nici atuul portului. Potrivit lui Polibiu, înnisiparea Histriei a început încă din secolele III - II înainte de Hristos, dar activitatea portuară a continuat, în diverse forme, încă aproape şase veacuri, până când accesul la mare a fost blocat total.

Nikeratos Histrianul

În perioada elenistică, Portul Histriei funcţiona însă fără probleme, fiind locul de plecare a corăbiilor greceşti spre tărâmul Bătrânei Elade. De aici a pornit cu siguranţă şi un nobil histrian care avea să intre în istorie. Astăzi, într-unul dintre cele mai mari muzee ale lumii, cel din Pireu, se află o piesă arheologică extrem de preţioasă, care are legătură directă cu Histria. Este vorba despre un mormânt, cel mai mare descoperit vreodată în Atica şi care aparţine unui cetăţean histrian. Extrem de somptuos, monumentul a fost descoperit în oraşul Kalithea, chiar lângă Pireu. La baza lui se află următoarea inscripţie: "Nikeratos, fiul lui Polyidos, din Histria, Polixenos, fiul lui Nikeratos". Este aşadar locul de veci al lui Nikeratos Histrianul şi al fiului său. Mormântul a fost datat în perioada 340-330 înainte de Hristos şi avea aproximativ 15 metri înălţime. Era împodobit cu reliefuri rafinat lucrate iar la baza sa se aflau mai multe statui dintre care s-au păstrat doar trei. Cele trei personaje sunt se pare, Nikeratos, fiul Polixenos şi un sclav care îi servea pe aceştia. Mormântul demonstrează puterea de care dispunea un nobil al coloniei histriene, personaj care îşi permitea să ridice un monument fără seamăn în lumea greacă. Nu se ştie cât anume a stat Nikeratos la Histria sau motivul pentru care a părăsit cetatea din Pont. Este posibil însă ca el să fi plecat din Histria natală din cauza tot mai deselor tulburări şi conflicte apărute în această zonă.

Templul misterios

Viaţa lui Nikeratos, a celor din Histria sau a grecilor din întreaga lume cunoscută era guvernată de aceleaşi divinităţi olimpiene bine cunoscute. Panteonul elen adorat în coloniile din Scythia era format din 12 zei, printre care Zeus, Apolo, Hera sau Afrodita. Apolo Ietros, Tămăduitorul, era iniţial patronul polisului, dar ulterior cetatea a început să se închine şi altor divinităţi. Înainte de apariţia influenţei romane, Histria a început să adore o divinitate a cărei origine este încă învăluită de mister. Marele Zeu Theos Megas este singurul căruia i s-a ridicat la Histria un monument de marmură, fiind cel mai impresionant edificiu din Zona Sacră a cetăţii. Se ştie că la un moment dat, în veacul al patrulea, chiar în timpul vieţii lui Nikeratos, histrienii au trimis în Calcedonia o delegaţie pentru a consulta oracolul cu privire la adoptarea divinităţii de origine egipteană Sarapis.

Adevărata identitate

Există aprigi controverse legate de acest Mare Zeu al Histriei. Unii spun că este vorba de Apolo Ietros sau de Helios, în timp ce alţii vorbesc despre Derzelas, zeu de origine tracă, atestat la Odessos. Cea mai nouă ipoteză legată de adevărata identitate a Marelui Zeu este însă că acesta ar fi fost o divinitate a Panteonului get. Ce este însă cert este faptul că acest templu al lui Theos Megas a fost ridicat în veacul al treilea. Inscripţia de pe faţada monumentului descoperită de arheologi ne spune că acest templu a fost construit de către Peisistratios, fiul lui Mnesistratos Tasianul. Fragmentele descoperite de arheologi demonstrează că Templul lui Theos Megas era un monument impresionant, demn de un polis extrem de bogat cum era cazul Histriei.
În vremea lui Nikeratos, His­tria se închina unui zeu misterios, Theos Megas.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu