Faceți căutări pe acest blog

miercuri, 29 februarie 2012

Balta

Pe data de 30 iulie 1990, pe când Cătălin Mancafa, un alt locuitor al Voluntariului, se afla cu vaca la păscut în pădurea de lângă “Balta Vrăjitoarelor”, a avut loc o altă întâmplare ciudată.
Iată cele povestite de Cătălin :

“Era ora unsprezece dimineaţa şi brusc, am simţit o răcoare ciudată, iar atmosfera a devenit foarte apăsătoare. S-a creat un vacarm şi am văzut animalele şi păsările pădurii fugind înspăimântate. Vaca mea s-a luat şi ea după ele, iar eu am alergat după ea. S-a oprit în curtea bazei hipice care în scurt timp s-a umplut de animale sălbatice.

Nici unul din animalele sălbatice nu se ferea de mine sau de îngrijitorii care ieşiseră din grajduri înarmaţi cu furci, neînţelegând ce se întâmplă. Animalele păreau că cer oamenilor ajutor. Pe moment am crezut cu toţii că va avea loc un cutremur, dar nu s-a întâmplat nimic deosebit.
După vreo două ore, animalele s-au reîntors în pădure”.
Martor indirect al acestei întâmplări, am fost şi eu, fiindcă în barul pe care-l aveam în incinta bazei hipice au rămas o veveriţă şi un liliac. Veveriţa se ascunsese după televizorul instalat pe unul dintre pereţi, iar liliacul s-a refugiat în camera mea care se afla într-un loc retras.
Prezenţa liliacului m-a amuzat şi ceea ce m-a mirat a fost faptul că, deşi am lăsat geamul încăperii deschis, el nu a plecat în cursul nopţii.
După câteva zile de “convieţuire” i-am descoperit preferinţele culinare şi ne-am împrietenit. De fiecare dată când intram în cameră, zbura bucuros în jurul meu, după care mi se prindea de piept fiind mare amator să-l mângâi pe burtica lui de şoricel cu aripi reci. Îi dădeam să mănânce ficat crud de pasăre, tăiat în fâşii mici asemeni unor râme. Cu dinţii lui mici şi înfricoşători înghiţea totul cu lăcomie.
Când rămâneam serile în bază şi mergeam să controlez caii, sau când făceam petreceri în jurul focului de tabără, liliacul mă însoţea peste tot asemeni unui paznic credincios. Adeseori, în mod inexplicabil, ataca unele persoane despre care aveam să mă conving că nu-mi doreau binele şi nici nu-mi erau prietenii care se pretindeau a fi. Într-una din zile, pădurea a fost stropită de câteva ori cu substanţe contra dăunătorilor aruncate dintr-un avion utilitar.
Brusc, liliacul a devenit apatic. Am mers cu el la câţiva medici veterinari, dar nici unul nu se pricepea la lilieci, aşa că, într-o dimineaţă, l-am găsit mort pe perna mea, învelit în aripi ca într-un giulgiu.
L-am pus într-o casetă transparentă şi-l păstrez şi astăzi într-un sertar în care de câte ori umblu, corpul lui mumificat îmi aminteşte de prietenia pe care mi-a arătat-o. Acum sunt sigur că cei care au scris în cronici că Vlad Ţepeş-Dracula, avea lilieci dresaţi, spuneau adevărul.
Întâmplările ciudate nu s-au oprit aici.
Într-una din zilele anului 1994, tânăra călăreaţă Dana Popa, pe atunci studentă la medicină veterinară, a plecat să se plimbe prin pădure, călare pe unul dintre ponei. Brusc, atunci când a ajuns în apropierea “Bălţii Vrăjitoarelor”, calul a devenit foarte nervos şi greu de controlat, deşi mai trecuseră pe acolo de zeci de ori.
Speriată, Dana a descălecat, i-a dat jos calului şaua şi frâul, lăsându-l să se ducă singur în bază, aşa cum îi învăţasem eu pentru a preîntâmpina un accident atunci când călăreţii nu reuşeau să-şi stăpânească caii. În mod ciudat, calul a intrat în apă unde a început să se tăvălească, deşi întotdeauna când erau lăsaţi liberi o porneau în galop spre grajd.
Fata a aruncat în el cu beţe şi bulgări de pământ, dar calul refuza să iasă. Când a ajuns în bază mi-a povestit cele întâmplate, aşa că am încălecat cu toţii şi am pornit în căutarea poneiului.
Tradiţia populară spune că locul unde se tăvăleşte un cal este un loc malefic.
Am căutat calul peste tot, am apelat şi la patrulele Poliţiei călare care l-au căutat în localităţile din jur, dar calul nu a mai fost găsit niciodată…
În vara anului 1996, pe când făceam repetiţiile generale la opera rock ”Ceata Transilvană şi alte scorneli ale mascaţilor”, pe o căldură sufocantă, a început să ningă în plină vară pe un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi.
Ninsoarea era abundentă, iar fulgii se răsuceau rebeli de parcă ar fi fost un viscol în luna ianuarie, nu în plină vară. Ninsoarea a durat doar câteva minute, dar cameramanul care filma repetiţia, a venit în fugă cu camera video şi a înregistrat fenomenul. Doar povestit de martorii oculari acest fenomen ciudat nu ar fi beneficiat de credibilitatea dată de mărturia video. Caseta cu acest material a fost prezentată la posturile de televiziune şi în prezent ea se află la ziaristul Miron Manega de la cotidianul “Naţional”.
Măsura în care aceste fenomene ciudate, care se petrec atât de des în acest loc, au sau nu legătură cu Vlad Ţepeş-Dracula, rămâne să fie demonstrată de cei care se ocupă de astfel de “ciudăţenii”.
Revenind la certitudinile pe care istoria le reţine ca fiind legate de Vlad Ţepeş Dracula trebuiesc reţinute următoarele: voievodul Dracula, în timpul ultimei şi scurtei sale domnii, a ocupat Bucureştiul pe data de 16 noiembrie 1476, ajutat de Ştefan Bathory care avea oşti maghiare. Pe 20 noiembrie 1476, el a fost încoronat de Mitropolitul de Argeş, după ce sosise din Moldova şi Ştefan cel Mare cu armata sa. În aceeaşi zi, cei trei au încheiat un tratat de alianţă, după care Ştefan Bathory şi Ştefan cel Mare s-au întors în ţările lor.
Voievodul Dracula nu se simţea în siguranţă, aşa că l-a rugat pe vărul său Ştefan cel Mare, să-i lase o parte din luptătorii săi. Ştefan cel Mare i-a lăsat lui Dracula propria sa gardă, formată din 400 dintre cei mai buni luptători.
Din păcate, cu tot acest sprijin, presimţirile sumbre ale lui Dracula s-au adeverit. Voievodul a fost ucis în timpul unei vânători, în pădurea despre care am povestit anterior, pădure în care acum se întâmplă toate aceste fenomene ciudate. Împreună cu voievodul avea să moară şi omul său de încredere, Vitez Janos, un om cu o forţă ieşită din comun, care era temut de toţi mercenarii. Acesta era singurul care avea curajul să-i spună lui Dracula adevărul în faţă, tocmai fiindcă îşi idolatriza stăpânul.
În luna ianuarie a anului 1477, într-un document rămas de la Ştefan cel Mare, sunt povestite faptele aşa cum voievodul le-a aflat de la puţinii supravieţuitori ai acestui moment:
“Acel necredincios, Basarab Laiotă, a revenit, şi găsindu-l singur pe Dracula,a poruncit să fie ucis. Şi împreună cu el, fură omorâţi şi toţi oamenii mei afară de zece”.
Spre o margine de Bucureşti, către localitatea Ştefăneşti, se află pădurea Boldu-Creţeasca, o rămăşiţă al vestitului Codru al Vlăsiei. În mijlocul ei, pe o suprafaţă de doar câteva zeci de metri pătraţi, se întinde aşa-numita baltă a Vrăjitoarelor, un loc cu o istorie ciudată. Bătrânii de prin partea locului povestesc că, pe vremea lui Ceauşescu, femeile însărcinate, care doreau să scape “fără probleme” de copii, petreceau mai multe ore în zonă. Ceva inexplicabil le făcea să avorteze la scurt timp. Ce se petrecea acolo, nimeni nu ştie exact…
„Străine, n-ai ce căuta aici!”
Cum ajungi să calci prin acele locuri te cuprinde o stare de nelinişte şi o senzaţie de rău. Drumul care spintecă pădurea este plin de gropi, ca şi cum zilele trecute s-ar fi sfârşit războiul. Urlă vântul. Totul e pustiu. Din când în când, mai cad croncânind a moarte ciorile, mari cât curcanii. Te privesc într-o dungă cu mărgelele negre ale ochilor, parcă avertizând: „Străine, n-ai ce căuta aici!”. Balta e un loc straniu, ocolit şi azi de oamenii cumsecade. Din ea a rămas un fel de mlaştină.
Aici se strâng doar vrăjitoarele, noaptea, fac farmece şi invocă spiritele smârcului. Animalele sălbatice refuză să se adape din baltă. Când simt că se apropie de acest loc malefic, caii nechează şi se retrag speriaţi înapoi. Oamenii mai spun că oile şi caprele rămân sterpe dacă sunt lăsate să pască iarba de lângă baltă. Nici găinile nu scapă aşa uşor. Moş Toma povesteşte că le-a uitat într-o zi pe afară, iar ele s-au îndepărtat mult de casă. Când le-a strigat, seara, n-au venit, aşa că omul s-a apucat să le caute. Le-a găsit tocmai la baltă. Le-a mânat acasă dar, de atunci, n-au mai făcut nici un ou.
„Acolo nu-i lucru curat, maică!”
Am aflat de la bătrâna Mărioara Nedelcu, care locuieşte în apropiere, că, în trecut, femeile stăteau cu picioarele goale în apa bălţii până li se făcea rău. Asta se întâmpla fie vară, fie iarnă. Aşa avortau, iar unele, mai puţin rezistente, chiar mureau de la complicaţii. „Acolo nu-i lucru curat, maică!, spune bătrâna. Ştiu că se duceau la baltă, ca la doctor. Stăteau cu picioarele şi cu fundul în ea şi pe urmă se întorceau acasă şi-şi vedeau de treburi prin gospodărie. Auzeam apoi că mureau sau că le-a luat salvarea, că zac la spital şi că au avortat…” Locuitorii din Ştefăneşti şi Voluntari îşi amintesc că, la un moment dat, aceste fapte au intrat în vizorul Securităţii, care a început să supravegheze atent balta. Pădurea devenise un fel de obiectiv strategic, iar soldaţii primiseră ordine să alunge femeile ce se apropiau de aceste locuri. Se pare că de aceste practici nu era străină nici prima doamnă a ţării, care primea informări regulate despre ceea ce se petrece în Pădurea Creţeasca.

După cutremurul din 1977, mai multe camioane cu moloz provenit de la dărâmături au fost descărcate în “balta vrăjitoarelor”, însă totul a fost înghiţit de apă, care nu putea fi asanată cu nici un chip.

Supărarea lui Dracula

Locul are o reputaţie sinistră. În urmă cu aproape şase veacuri, în pădurea Boldu-Creţeasca a fost decapitat Vlad Ţepeş, al cărui trup se crede că ar fi înmormântat pe insula Snagov. După 1989, în apropiere de Balta Vrăjitoarelor a funcţionat Baza de echitaţie şi cascadorie Dracula condusă de regretatul Ştefan Brandes-Lăţea. Iată ce s-a întâmplat în vara anului 1995, la începutul lunii iulie. Câţiva membri ai clubului Dracula făceau repetiţii pentru o filmare. În curte era un manechin care îl reprezenta pe Vlad Ţepeş. Lavinia, una dintre cascadori, se amuza încercând să-i pună un coif pe cap, dar nu reuşea. La un moment dat, din senin, pe o suprafaţă de câţiva metri pătraţi, a început să… ningă abundent cu fulgi mari, ca în toiul iernii. Un operator a filmat întreaga scenă. Toată lumea s-a speriat. Cum a fost posibil? Mulţi dintre cei prezenţi au fost convinşi că e vorba despre un fenomen “poltergeist” şi că spiritual lui Vlad Dracul s-a manifestat în acest fel pentru a-şi arăta nemulţumirea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu